PF TEOCTIST ARĂPAŞU, al 5-lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

TEOCTIST ARĂPAŞU (din botez Teodor), patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. N. 7 februarie 1915 în Tocileni, jud. Botoşani, † 30 iulie 2007 în Bucureşti. Frate în mănăstirile Vorona (1928) şi Neamţ (1931), elev la Seminarul monahal din Mănăstirea Cernica (1932-1940), tuns în monahism la Bistriţa, jud. Neamţ, sub numele Teoctist (6 august 1935), şi hirotonit ierodiacon pe seama acesteia (4 ianuarie 1937). În 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, obţinând licenţa în 1945; paralel a îndeplinit diferite funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi de diacon la Patriarhie. La 1 martie 1945 transferat la Centrul eparhial Iaşi, fiind hirotonit ieromonah (25 martie 1945) şi hirotesit arhimandrit în 1946; studii la Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi (1945-1947); preot slujitor (1945), apoi mare eclesiarh la Catedrala mitropolitană din Iaşi şi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor (1946-1948), vicar al aceleiaşi Arhiepiscopii (1948-1950). La 28 februarie 1950 ales, iar la 5 martie 1950 hirotonit episcop-vicar patriarhal cu titlul „Botoşăneanul”; în această calitate a fost secretar al Sf. Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti (1950-1954) şi a condus diferite sectoare din cadrul Administraţiei Patriarhale. La 28 iulie 1962 ales, iar la 16 septembrie înscăunat episcop la Arad, păstorind acolo 10 ani (între decembrie 1969 – decembrie 1970, locţiitor de episcop la Oradea). La 28 ianuarie 1973 a fost ales, iar la 25 februarie 1973 înscăunat arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei; la 25 septembrie 1977 ales, iar la 9 octombrie 1977 înscăunat ca arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei (din iulie 1980 până în ianuarie 1982, locţiitor de mitropolit al Ardealului). După moartea patriarhului Iustin (31 iulie 1986) a devenit locţiitor de patriarh; la 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar la 16 noiembrie 1986 întronizat ca Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, păstorind până la moarte. În cei 57 de ani de activitate ca ierarh a fost preocupat nu numai de probleme administrative şi economice, ci şi de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele patru eparhii pe care le-a condus (îndeosebi Putna, Bistriţa, Slatina, Râşca, Gorovei, Vorona, Mitropolia Veche, Bărboi, toate în Arhiepiscopia Iaşilor) şi de organizarea unor muzee bisericeşti; a ctitorit o biserică în localitatea Victoria – Botoşani. După 1989 a îndrumat acţiunea de construire a unor noi biserici în Bucureşti şi în alte părţi; a îndrumat revistele „Mitropolia Olteniei”, „Mitropolia Moldovei şi Sucevei” şi „Glasul Bisericii”, a celor editate la Patriarhie; a încurajat apariţia mai multor lucrări teologice. Reprezentant de seamă al ecumenismului românesc, a făcut parte din mai multe delegaţii  sinodale care au vizitat alte Biserici; a condus delegaţii în vizite peste hotare: Biserica Ortodoxă din Finlanda (1971), Biserica Ortodoxă Siriană din Malabar – India (1976), Biserica Ortodoxă Rusă (1978), Biserica Bulgară (1983), Biserica Armeană (1983), Arhiepiscopia misionară din America (1978). Ca patriarh, a condus delegaţii sinodale române care au vizitat Patriarhia Ecumenică (1987 şi 1991), Patriarhia Bulgară, Austria, Suedia (toate în 1987), Patriarhia Rusă (1988), Patriarhia Sârbă (1987 şi 1995), Biserica din Cipru (1996), Biserica Greciei (1988), Biserica din Polonia (2000), Biserica din Malabar – India (1989) etc. A primit vizitele mai multor Întâistătători de Biserici ortodoxe naţionale, mai ales după 1989, precum şi a papei Ioan Paul al II-lea (7-9 mai 1999); la rândul său, a vizitat Roma în fruntea unei delegaţii sinodale între 7-14 octombrie 2002. A participat la Conferinţa mondială a Comisiei „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, în Montreal (1963), vizitând atunci o serie de parohii româneşti din Canada, la întâlnirea ecumenică de la Chantilly-Franţa (1978), la a VIII-a Adunare Generală a Conferinţei Bisericilor Europene din Chania-Creta (1979), când a fost ales membru în Comitetul consultativ, la a II-a Conferinţă panortodoxă presinodală (Chambessy, 1982), la lucrările Prezidiului şi Comitetului Consultativ de la Oxford (1983) etc. Doctor „honoris causa” al Universităţilor din Oradea, Bucureşti, Piteşti, Petroşani şi Galaţi; membru de onoare al Academiei Române (17 decembrie 1999).  [sursa: Enciclopedia Ortodoxiei Românești, Ed. IBMO, București, 2010]